În prima lună a sesiunii parlamentare am eliminat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor şi am desfiinţat Institutul Revoluţiei Române.

O clădire prea mare, cu spaţii inutile, acesta a fost primul meu gând atunci când am păşit întâia oară  în Palatul Parlamentului. Este primul meu mandat de senator şi am pornit pe acest drum cu emoţii, dar şi cu nerăbdare. Ştiu că sunt multe de învăţat, dar, la fel de bine, ştiu că am o misiune foarte importantă în Senatul României, aceea de a face o schimbare, aşa cum îşi doresc cei care ne-au votat, pe mine şi pe colegii mei din USRPLUS. Nu trebuie să-i dezamăgim şi vreau ca angajamentele din campania electorală să nu fie doar vorbe. Avem o răspundere importantă faţă de alegătorii noştri, şi nu numai, şi avem la dispoziţie  patru ani să demonstrăm că programul nostru de guvernare înseamnă fapte, nu vorbe.

Mi-am luat în serios munca de senator încă de la început, pentru că nu este timp de pierdut dacă vrem să ne îndeplinim obiectivele. Mi-am cunoscut colegii, m-am familiarizat cu procedurile, am intrat în comisiile permanente ale Senatului – Comisia de Cultură-Media și cea de Comunicații-Tehnologia Informațiilor (IT), iar acum am deja la activ o declaraţie politică în plen şi sunt semnatarul a 2 iniţiative legislative, asta doar în prima lună de mandat.

Chiar dacă ianuarie este, conform Constituției României, o lună de vacanță parlamentară, încă din 4 ianuarie am început, împreună cu colegii mei, să pregătim următoarea sesiune parlamentară şi m-am simțit ca în sesiunea din timpul facultății când învățam „pe rupte”.

1 februarie a fost debutul propriu zis în activitate şi aceasta a fost o lună plină. Am avut ședințe de pregătire a plenului, ședințe de plen ale Senatului sau de plen reunit Senat-Camera Deputaților, întruniri de comisii permanente, întâlniri cu miniștrii Cătălin Drulă și Cristian Ghinea şi întâlniri politice cu președinții USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș.

Alături de colegii mei din grupul parlamentar USRPLUS, am înregistrat şi prima victorie importantă din acest mandat. Am eliminat pensiile speciale pentru parlamentari, aşa cum am promis. USRPLUS a pus subiectul pe agenda publică încă din 2017, iar acum am reuşit să ducem la bun sfârşit demersul nostru de a restabili dreptatea în România.

Am votat şi pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, care, de aproximativ 15 ani, a consumat sute de mii de lei anual din bugetul de stat. Acest organism nu și-a atins niciodată obiectivul, acela de a clarifica ce s-a întâmplat la Revoluție. Ba dimpotrivă, la conducerea institutului au fost numiţi pe viaţă Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată chiar în Dosarul Revoluţiei din 1989 pentru infracţiuni contra umanităţii.

De asemenea, am participat la lungi dezbateri pe tema bugetului de stat, un buget prudent și responsabil, orientat către investiţii, care ține cont de pandemie și de efectele negative ale acesteia în economie și care are drept principal scop relansarea economică.

La sfârșitul lunii februarie am fost propus de către colegii mei din USRPLUS să fiu vicepreședintele Comisiei reunite a Senatului și Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO.

M-am obişnuit deja cu ritmul galopant de lucru şi, deşi activitatea la Senat imi ocupă cea mai mare parte a timpului, în weekend încerc să mă implic cât pot de mult în problemele locale, pentru că, în primul rând, îi reprezint în Parlament pe constănţeni. Situaţia Palatului Regal din Mamaia, problemele cauzate de surparea malului canalului Dunăre-Marea Neagră de la Cumpăna sau cele apărute ca urmare a indisciplinei în construcţii în cartierul Tomis Plus reprezintă priorităţi pe agenda mea de parlamentar pentru care caut soluţii, astfel încât să fie rezolvate cât mai curând posibil. De asemenea, am adus în atenţia colegilor mei parlamentari, de la tribuna Senatului, printr-o declaraţie politică, situaţia inacceptabilă de la Agigea, unde primarul PSD refuză să numească în funcţie viceprimarul ales de consilierii locali.

Suntem abia la început de drum şi urmează ca, rând pe rând, să ducem la îndeplinire angajamentele din programul de guvernare.

#FacemCeAmPromis