Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat a fost adoptată de Senat, cu voturile USR PLUS, în timp ce PSD şi AUR au votat împotrivă.

 Legea 229/2021 prevede că cei care au pensie de stat pot lucra în cadrul autorităților și instituțiilor publice locale și centrale și la companiile și societățile cu capital de stat cu condiția suspendării plății pensiei.

În prezent pensionarii din sistemul public de stat, din cel al pensiilor militare de stat şi beneficiarii pensiilor speciale pot să îşi desfăşoare activitatea profesională cu încasarea veniturilor din salarii finanțate integral sau majoritar din bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat.

Acest sistem este incorect şi inechitabil pentru că, în timp ce aproape un milion de români trăiesc din pensia minimă, privilegiații cu pensie specială obținută la 45 de ani, își măresc veniturile prin salarii și indemnizații, tot de la stat.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Senat, bugetarii au de ales atunci când îndeplinesc condiţiile de pensionare între a rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani sau a ieşi la pensie. Cei care beneficiază deja de pensie, dar și de salariu, vor fi obligaţi ca, în termen de 30 de zile, să se hotărască pentru care dintre venituri optează. Aceştia au posibilitatea să aleagă între a primi pensia integrală sau salariul lunar, integral, corespunzător funcţiei ocupate, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Bugetarii care nu aleg între pensie şi salariu rămân doar cu pensia. De asemenea, actul normativ prevede că se poate solicita reluarea plăţii pensiei şi încetarea raporturilor de muncă oricând înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.

Şi angajaţii din mediul privat pot opta pentru pensionarea la 70 de ani, însă, aceştia pot alege şi să se pensioneze la limita de vârstă şi să cumuleze pensia cu salariul din mediul privat, dacă angajatorul este de acord.

 Prin legea pe care am votat-o în Senat se opresc situaţiile absurde în care cumulul pensiei cu salariul a dus la venituri de peste 10.000 de euro pe lună, cum se întâmplă în cazul lui Valer Dorneanu, Tudorel Toader, Ilie Sârbu și alți privilegiați.

Actul normativ elimină inechitățile din sistemul de pensii şi se realizează astfel un echilibru între interesul general al populaţiei şi drepturile fundamentale ale individului.

Pentru a-şi apăra protejaţii care beneficiază în prezent şi de pensie şi de salariu de la stat, pesediştii, susţinuţi de AUR, au votat împotriva iniţiativei legislative, însă aceasta a fost aprobată cu voturile senatorilor USR PLUS.  Proiectul va fi trimis la Camera Deputaţilor pentru votul decisiv.