Proiectul de lege pe care l-am iniţiat şi care prevede asigurarea unei infrastructuri pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi pe plaje şi un număr minim de șezlonguri dedicate acestora a fost adoptat săptămâna aceasta de Senat în unanimitate.

I-am îndemnat pe colegii mei senatori să voteze pentru acest proiect care rezolvă şi din punct de vedere moral o problemă care nu a fost soluţionată până acum. Persoanele cu dizabilități din România se confruntă deseori cu probleme în ceea ce priveşte accesul în clădiri, la infrastructura de transport şi în alte locuri care ţin de activităţi recreative, culturale sau sportive. Dacă la instituţiile publice şi la marile centre comerciale au fost construite căi de acces, sunt încă destule locuri unde oamenii în scaun cu rotile nu pot ajunge, iar plajele fac parte din această categorie.

Legea pe care am depus-o şi care a fost aprobată prevede ca 4% din numărul total de șezlonguri pe care le deţin operatorii de plajă să fie rezervate pentru persoanele cu dizabilităţi, pe primul rând spre luciul apei, pe toată durata sezonului estival. De asemenea, este obligatoriu să fie asigurate căi de acces către apă pentru scaunele rulante, iar agenţii economici să se asigure de existenţa în proximitate a unui grup sanitar potrivit cu nevoile persoanelor care utilizează dispozitive medicale rulante.

Pe principiul omului care îşi face iarna car şi vara sanie, am depus această iniţiativă acum pentru ca în următorul sezon estival persoanele cu dizabilităţi să poată beneficia de aceste facilităţi.

Tot săptămâna aceasta au fost votate în Senat şi alte legi iniţiate de USR PLUS.

Legea 363/2021 se referă la modificarea modalității de calculare a TVA-ului redus, de 5%, la achiziţionarea de locuinţe cu valoare de peste 450.000 lei. În ultimii ani, piaţa imobiliară a avut o creştere accentuată, iar experţii imobiliari spun că prețurile locuințelor sunt comparabile cu cele din anul de boom economic 2008. Creşterea preţurilor locuinţelor a fost determinată de majorarea costurilor legate de construcţia acestora, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID19.

În aceste condiţii, păstrarea modalităţii actuale de calculare a TVA are consecinţe defavorabile, mai ales pentru cumpărătorii de imobile persoane fizice. Preţurile celor mai multe apartamente şi case, mai ales a celor noi, au depăşit plafonul de 450.000 lei, la care se aplică TVA redus, astfel încât cumpărătorii sunt nevoiţi să achite TVA de 19% dacă valoarea imobilului achiziţionat depăşeşete această sumă. Modalitatea actuală de aplicare a taxei pe valoare adăugată nu mai corespunde pieţei şi îi determină pe dezvoltatorii imobiliari să proiecteze garsoniere şi apartamente de 2 camere pentru a se putea încadra în limita de 450.000 de lei.

Proiectul de lege propune modificarea mecanismului de aplicare a cotei TVA reduse, de 5%. Actul normativ prevede ca pentru achizițiile de locuințe, cu o valoare mai mare de 450.000 lei, să se păstreze cota TVA de 5% la această valoare, iar pentru diferența ce depășește această sumă să se aplice cota standard de 19%.

Prin aplicarea acestei legi tranzacţiile având ca obiect locuinţele vor creşte în acord cu cererea mare de pe piață, statul va colecta mai mulţi bani din TVA în urma numărului mai mare de tranzacţii de locuinţe, persoanele fizice vor putea achiziţiona imobilele pe care şi le doresc, iar piaţa imobiliară nu va fi afectată de blocaje.

Am votat săptămâna aceasta în Senat și legea privind asigurarea asistenţei medicale mobile în zonele în care pacienţii au acces mai greu la doctori și regulile pentru asigurarea acestui nou tip de servicii medicale.

Sunt  considerate zone în care accesul la serviciile medicale este deficitar localitățile sau perimetrele dintr-o localitate unde accesul la serviciile de sănătate de orice tip este dificil din cauza populației reduse și a condițiilor improprii de locuit sau ca urmare a lipsei furnizării unei anumite categorii de servicii medicale în respectiva zonă. Asistența medicală mobilă va fi asigurată de medici de specialitate, dar și de alte categorii de personal medical specializat, respectiv de asistenți medicali sau moașe. Acest nou tip de asistență medicală va viza prevenția și profilaxia bolilor, screening-ul unor afecțiuni medicale și efectuarea unor controale medicale periodice, generale și de specialitate, dar și livrarea la domiciliu a medicamentelor din programele naționale de sănătate. Asistenţa medicală de acest tip se acordă în cadrul cabinetelor ori unităților medicale mobile și în cadrul caravanelor medicale, organizate în clădiri cu autorizație sanitară de funcționare sau în corturi medicale special amenajate.

Alte 2 legi din domeniul sănătăţii au fost votate şi aprobate în Senat. Ambele fac referire la deşeurile de medicamente. Aproximativ 50% dintre medicamentele expirate nu sunt
colectate în condiţii de siguranţă pentru mediu. Poluarea farmaceutică a apei şi a solului reprezintă o problemă importantă, cu impact negativ major pe termen mediu şi lung. Contaminarea pânzei freatice şi a solului cu principii farmaceutice active conduce, printre altele, la creşterea rezistenţei la antibiotice, fenomen foarte pronunţat în România unde se estimează că sunt peste 25.000 de cazuri, cu aproximativ 1.500 de decese anual. Aceste reziduuri farmaceutice ajunse în natură vor trece, în cele din urmă, în legume, peşte sau carne şi, prin intermediul acestora, în organismul uman. Medicamentele expirate fac parte din categoria deşeurilor periculoase şi se distrug prin incinerare. Deşi se specifică în legislaţia actuală că medicamentele expirate provenite de la populaţie vor fi depuse la farmacii sau puncte farmaceutice în vederea incinerării există doar o prevedere generică referitoare la indicaţiile de pe ambalaj, în materia reziduurilor. În plus, este nevoie de dezvoltarea unui circuit adecvat şi sustenabil pentru colectarea, transportul şi distrugerea acestor deşeuri.

 Legea 352/2021 și legea 353/2021 reglementează această situaţie. Astfel, este obligatoriu ca la începutul rezumatului caracteristicilor produsului, să se menţioneze, vizibil şi uşor de citit, cu font Times New Roman, în format îngroşat şi cu majuscule următoarea atenționare: MEDICAMENTELE EXPIRATE TREBUIE RETURNATE ÎN FARMACII. Mărimea textului avertismentului nu poate fi mai mică cu mai mult de 2 puncte faţă de mărimea denumirii şi este interzisă inserarea unui text al cărui font să aibă dimensiunea mai mare sau egală cu cea a avertismentului, cu excepţia denumirii medicamentului.

De asemenea, propunerea legislativă privind gestionarea deșeurilor de medicamente provenite de la populație prevede că acestea vor avea un regim specific, ca alte tipuri de deşeuri, precum cele de echipamente electrice, de baterii şi acumulatori. Totodată, legea instituie responsabilităţile agenţilor economici implicaţi şi autorităţilor competente, pentru o responsabilizare strictă a acestora. Costurile de gestionare a deşeurilor de medicamente de la populaţie vor fi suportate de producători. În paralel, se simplifică modalitatea prin care farmaciile preiau medicamentele expirate de la populaţie, procedură care va duce către un grad mai mare de colectare.

Printre iniţiativele USR PLUS votate săptămâna aceasta este şi cea privind protecția arborilor remarcabili, care sunt de o importanţă vitală, datorită funcţiilor multiple de natură socială şi ecologică pe care le îndeplinesc. Actul normativ va institui un mecanism de evidenţă și protecție a acestora, constând în determinarea clară a condiţiilor în care vor fi inventariaţi, marcaţi şi tăiaţi. Legea prevede că tăierea și valorificarea lor, indiferent de proprietate, este permisă numai dacă aceştia sunt complet uscaţi, dacă sunt dezrădăcinaţi din cauze naturale sau dacă pun în pericol siguranţa oamenilor şi a bunurilor şi nu există o altă modalitate de a reduce acest risc. Tăierea se face după o evaluare efectuată de o autoritate responsabilă.

Legile pot fi consultate la următoarele link-uri:

https://senat.ro/Legis/PDF/2021/21L357FS.pdf

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2021/21L363FS.pdf

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2021/21L342FS.pdf

https://senat.ro/legis/PDF/2021/21L352FS.PDF

https://senat.ro/Legis/PDF/2021/21L353FS.pdf

https://senat.ro/Legis/PDF/2021/21L348FS.pdf