Politizarea Curții Constituționale a României continuă sub talpa Coaliției Sărăciei. Am votat în Senat pentru un membru în CCR. Coaliția  PSD-PNL-UDMR nu a dorit absolut nicio dezbatere şi s-a trecut  direct la procesul de vot.  Senatoarea PNL Iulia Scântei a fost desemnată judecător la CCR, cu 76 de voturi „pentru” şi 34 „împotrivă”. Aceasta va avea un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022 şi o va înlocui în CCR pe Mona Pivniceru al cărei mandat de judecător constituţional se încheie în această vară.

Candidatul propus de USR, Peter Ekstein Kovacs, cel mai bun și potrivit candidat din cei 3 propuși spre vot, a primit 22 de voturi „pentru” şi 88 „împotrivă”.

Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

Curtea Constituţională are nevoie de profesionişti şi nu de numiri pe criterii politice pentru că, astfel, deciziile CCR vor fi luate în baza unor interese politice, aşa cum s-a întâmplat în cazul legii care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor.

Curtea Constituțională a României a stabilit, cu şase voturi “pentru” şi trei “împotrivă”, că aceasta este neconstituțională pentru că nu s-au respectat procedurile parlamentare. Judecătorii au motivat că legea este neconstituțională din cauza faptului că proiectul a fost dezbătut și adoptat în regim de urgență de către Parlament deși procedura nu a fost declanșată oficial.

Decizia CCR se bazează însă pe un neadevăr. Judecătorii au spus că legea ar fi fost adoptată în 2021 într-o singură zi când de fapt există o diferență de 8 zile între depunere și adoptare.

CCR nu poate anula câte inițiative de desființare a pensiilor speciale putem noi depune! USR a înregistrat aceeași inițiativă legislativă pentru a relua procedura. Decizia Curții Constituționale și motivarea acesteia nu au apărut încă în Monitorul Oficial, dar USR a redepus proiectul de lege tocmai pentru a permite un timp mai larg pentru dezbateri, urmând însă ca raportul comisiei sesizate în fond și, mai apoi, votul în plenul Parlamentului să fie realizate după ce este publicată în Monitorul Oficial hotărârea CCR. Proiectul depus prevede desființarea pentru viitor a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar stabilește și că, de la data intrării legii în vigoare, sunt anulate şi pensiile speciale aflate în plată.

Pensiile speciale reprezintă o sfidare pentru românii care au muncit cinstit și au contribuit o viață întreagă la fondul de pensii și nu respectă principiul contributivității.

Pensiile speciale ne costă anual circa 2 miliarde de euro, iar dacă vor începe să se plătească și pensiile speciale pentru aleșii locali, așa cum vrea Coaliția sărăciei, suma va crește și mai mult.

Invităm PSD, PNL și orice altă formațiune care pretinde că dorește echitate între pensionarii români să susțină proiectul.