Bicicleta a devenit în ultimul timp mai mult decât un mijloc de transport, o modalitae de recreere şi de a face sport. Tot mai mulţi turişti aleg bicicletele în destinaţiile lor de vacanţă din afara zonelor supra-aglomerate. Pornind de la aceste considerente, în multe ţări europene cicloturismul a cunoscut o dezvoltare rapidă, iar tendinţa este de dezvoltare a cicloturismului de lung parcurs şi a traseelor cicloturistice internaţionale.

Județul Constanta are șansa de a fi traversat de EuroVelo6 care ar trebui să lege printr-un culoar ciclabil estuarul din Saint-Nazaire, prin care Loara se varsă în Atlantic, de Delta Dunării și municipiul Constanța.

România are un potenţial foarte mare pentru cicloturism prin frumuseţea peisajului şi prin varietatea de atracţii turistice, cum ar fi monumente istorice sau obiective culturale. Tocmai din acest motiv, ţara noastră este inclusă pe harta traseului EuroVelo6, iar implementarea este posibilă şi pentru că fostul ministru USR al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a introdus pistele cicloturistice în PNRR.

Judeţul nostru are un rol extrem de important în acest traseu international deoarece este punctul final al acestuia. EuroVelo6 are și o importantă națională, fiind țintă în PNRR, obiectivul general fiind construirea a 3000 km de piste de ciclo-turism. Proiectul va avea o abordare integrată la nivelul Ministerului Dezvoltării împreună cu Consiliile Județene de la Dunăre. Concret, Consiliile Județene au la dispoziție 40 de zile pentru a identifica terenurile acestui traseu. Lucru ce nu va fi deloc simplu, având în vedere că va trebui să se ia în calcul constrângeri legate de deservirea cât mai eficientă a punctelor de interes cultural, precum situri arheologice, monumente,  dar şi de interes natural, cum ar fi arii naturale, rezervații, peisaje.

Am lucrat în 2020, împreună cu colegii mei care acum sunt consilieri județeni, la Programul Județean de Guvernare USR Constanţa, iar unul din punctele cele mai importante este EuroVelo6. Petre Enciu, vicepreşedinte USR al Consiliului Județean Constanța a explicat că încă de anul trecut, se adună informații în cadrul Direcției Generale de Proiecte în legătură cu acest proiect și s-a prins în buget o mică sumă de bani ce ar putea servi la realizarea unor studii.

EV6 va intra în județul Constanta pe la Ostrov, va continua de-a lungul Dunării până la Cernavodă și Hârșova, va intra în județul Tulcea pe la Gârliciu, va ajunge la Sulina, după care va reintra în județ pe la Mihai Viteazu și se va încheia la Constanța. În prezent, rețeaua de trasee de bicicletă la nivel național este sub-dezvoltată, deși contribuie la tranziția verde, la reducerea poluării și la dezvoltarea economică a comunităților și a turismului. Viitorul transportului trebuie să fie verde şi trebuie să susţinem transportului alternativ, nepoluant şi un stil de viaţă sănătos