Clădirea fostului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia, imobil cu o valoare culturală, istorică și arhitecturală deosebită este înpericol de a fi demolat. Primăria Constanţa a emis în acest sens certificatul de urbanism nr. 1004/13.05.2022. Clădirea este parte din peisajul istoric regal din perioada interbelică, dar, din păcate, nu se află pe Lista Monumentelor Istorice.

În acest context, în calitate de membru în Comisia pentru Cultură și Media din Senatul României și vicepreședinte al Comisiei Reunite a Senatului și Camerei Deputaților pentru Relația cu UNESCO, am depus, alături de colegul meu, deputatul Stelian Ion, o solicitare de  clasare în lista monumentelor istorice a clădirii Bar Orient.

Cererea a fost formulată în conformitate cu Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare și ale OMCC 2260/2008 (art. 23, alin. 3) privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare.

Imobilul răspunde cerințelor și criteriilor de evaluare necesare în vederea clasării în Lista Monumentelor Istorice. Astfel, la o simplă evaluare preliminară realizată în concordanță cu prevederile OMCC 2260/2008, imobilului i se pot acorda: calificativ mediu/mic în baza criteriului vechimii, așa cum este acesta definit în normele metodologice de clasare și inventariere, fiind ridicat în perioada interbelică şi calificativ foarte mare în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, imobilul fiind definit de un complex arhitectural reprezentativ pentru epoca și arhitectura interbelică din Mamaia, pentru programul de dezvoltare, politica urbană și tipologia construcțiilor de pe litoralul românesc din aceeași perioadă istorică și care completează peisajul urban local dezvoltat în această zonă în mod particular ca urmare a construcției ansamblului castelului Reginei Maria (arhitect Mario Stoppa). În ciuda unei stări de conservare precare și a degradării contextului urbanistic în care acesta se regăsește în prezent, imobilul prezintă coerență planimetrică și structurală, componente artistice valoroase și, nu în ultimul rând, o relație de apartenență la ansamblul castelului Reginei Maria, aflat în imediata vecinătate și clasat monument istoric de valoare națională și universală, grupa valorică A. De asemenea, clădirea Bar Orient poate primi calificativ foarte mare în baza criteriului referitor la frecvență (raritate și unicitate), fiind o construcție interbelică cu minaret, specifică perioadei domniei Reginei Maria și bine încadrată în peisajul cultural multietnic al Dobrogei, similară unui grup restrâns de clădiri ridicate de suverana României sau de personalități ale epocii în imediata vecinătate a reședințelor regale de la malul Mării Negre. Imobilul este, așadar, indisociabil de contextul istoric și construit conturat în perioada interbelică în Mamaia și în alte localități de pe malul mării, întregind totodată, alături de ansamblul castelului Reginei și de vila Stirbei (tot cu minaret), peisajul istoric urban din centrul stațiunii Mamaia. Conform aceleaşi legi, clăririi Bar Orient i se poate acorda calificativ foarte mare/mare în baza criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică, imobilul fiind legat de personalitatea Reginei Maria a României și de familiile nobiliare care i-au urmat exemplul și care au contribuit la dezvoltarea unui peisaj istoric urban coerent în Dobrogea, respectiv de momentul istoric al dezvoltării stațiunii Mamaia ca urmare a construcției reședinței regale. Un studiu aprofundat al imobilului poate confirma totodată și ipoteza referitoare la autorul acestuia, construcția posibil a fi atribuită arhitectului Mario Stoppa, personalitate marcantă a corpului arhitecților din România și autor a numeroase lucrări de referință pentru prima jumătate a secolului XX, cum ar fi Vila Știrbey din Brașov, Spitalul Vincent de Paul, castelul Regal din Mamaia sau piaţa I.I.C Brătianu. În concordanță cu această evaluare sumară, prin care se poate observa cu ușurință faptul că acest imobil răspunde cerințelor și criteriilor legale de clasare, am solicitat declanșarea procedurii de clasare în regim de urgență în vederea protejării acestui reper local, martor al moștenirii culturale a județului Constanța și a României.