Cămașa cu altiță a fost inclusă în Patrimoniul Imaterial UNESCO chiar de Ziua Națională a României. Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit la, Rabat, Maroc, a adoptat joi decizia privind înscrierea dosarului ”Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”, în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanității.
Ia românească reprezintă o piesă emblematicã a costumului nostru traditional. Pentru români cămașa cu altiță, asociată cu celelalte piese ale costumului popular, a fost și este o adevărată carte de identitate prin intermediul căreia își pot exprima apartenența teritorială și etnică.
Arta coaserii iei este moştenită din generaţie în generaţie. Meşteşugul brodatului iei este unul complex, iar materialele folosite şi modelele cusute sunt reprezentantive fiecărei regiuni geografice. Altița, poziționată întotdeauna la nivelul umerilor, în zona de maximă vizibilitate a cămășii, oferă informaţii despre priceperea și talentul cele care lucrează broderia, starea materială și poziția socială a purtătoarei, statutul ceremonial (cămașă de mireasă, cămașă de soacră, cămașă de doliu, cămașă de deochi, etc).
Cămașa cu altiță prezintă o mare varietate plastico-decorativă de la o zonă etnografică la alta, iar variantele decorative ale cămășii cu altiță s-au născut din nevoia de adaptare a piesei de bază a costumului popular, nu numai la condițiile de mediu și climă, ci și la rigorile cutumiare și morale impuse de vârsta și statutul civil al purtătoarelor. Nevoia fiecărei generații de a-și impune propriul gust artistic și de a răspunde ecourilor unor mode, ajunse și în mediul rural, au constituit principala motivație a evoluției cămășii cu altiță.
Piesă principală a costumului românesc tradițional, ia este o marcă a identității culturale românești. Transmisă din generație în generație, cămașa cu altiță continuă să fie purtată în mediul rural duminica, la biserică, precum și în cadrul unor evenimente familiale, ceremoniale și festive, precum nunți, botezuri, înmormântări, sărbători religioase şi evenimente culturale.
Povestea acestui simbol al spiritualității românești trebuie pastrată și transmisă generațiilor viitoare, iar includerea cămășii cu altiță în Patrimoniul Imaterial al Umanității înseamnă recunoașterea ei ca un obiect vestimentar tradiţional de o frumuseţe unică şi originală.
Implicarea noastrã, a membrilor din Comisia parlamentará pentru UNESCO, a contribuit la deblocarea acestui dosar, amânat de-a lungul timpului, din motive financiare sau birocratice.
Odată cu acceptarea cămăşii cu altiţă în Patrimoniul Imaterial al Umanităţii avem şi responsabilităţi, precum păstrarea şi promovarea acestei piese de patrimoniu şi încurajarea celor care practică meşteşugul coaserii iei de a transmite tradiţia mai departe.
Aceasta nu este singura veste bună legată de patrimoniul nostru naţional. Un alt important element de patrimoniu cultural imaterial din România a fost înscris în lista reprezentativă UNESCO. Este vorba despre dosarul “Caii Lipiţani”.
Tradiția creșterii acestor cai își are începuturile pe teritoriul României din secolul al XVIII-lea şi este păstrată în două comunități de referință la nivel național, Herghelia Sâmbăta de Jos, din județul Brașov și Herghelia Beclean, din județul Bistrița Năsăud.
În județele unde se găsesc aceste herghelii, precum și în multe alte localități din Transilvania, sunt răspândiți şi crescătorii particulari de cai lipițani. În afară de Transilvania, depozite de armăsari cu exemplare de rasă lipițană sau crescători particulari se mai găsesc și în localități din celelalte provincii istorice.
Calul de rasă lipițană este un cal nobil, cu mers elegant, inteligent, capabil de efort prelungit, fiind o rasă excelentă pentru dresaj. În comunitățile în care a fost crescut, atrage ușor atenția prin calitățile deosebite, ceea ce a condus la popularitatea și folosirea sa în parade și evenimente festive. Având în vedere spiritul lor independent și caracterul energic, întreținerea și antrenarea acestor cai trebuie realizată de îngrijitori pregătiți special. Totuși, cunoștințele majorității celor care se ocupă de caii din această rasă, fie că lucrează în hergheliile de stat sau fac parte din categoria proprietarilor privați, nu au fost dobândite în medii formale de specialitate, ci prin transmiterea spontană, din generație în generație.
În regiunile în care sunt crescute aceste animale, de o mare importanță culturală și turistică la nivel național, caii lipițani sunt integrați în strategiile de promovare a zonei și menționați în ghidurile turistice.
Cunoștințele și tehnicile de creștere a cailor lipițani reprezintă o tradiție vie a patrimoniului cultural național și, de asemenea, universal, dată fiind integrarea acestei rase într-o importantă rețea culturală europeană care o susține și promovează.
