4 ani de PNL la conducerea MAI au adus haos şi infracţionalitate în Poliţia Română.
Mult aşteptata reformă a Poliţiei Române nu a avut loc în aceşti 4 ani în care PNL a condus Ministerul Afacerilor Interne. Incompetenţă şi nepăsare, astea sunt atributele celor 2 miniştri, Lucian Bode şi Cătălin Predoiu.
Numărul de teste antidrog pe care le deţine Poliţia Română sunt pentru ministrul Cătălin Predoiu „detalii tehnice”, iar pentru fostul ministru de Interne, Lucian Bode a fost mai important să achiziţioneze BMW-uri decât să doteze Poliţia cu astfel de teste.
De fiecare dată când Poliţia Română şi-a demonstrat incompetenţa, în cazuri grave, s-a vorbit despre reforma instituţiei, dar nu s-a luat nicio măsură. Cazul de la 2 Mai este o consecinţă a celor 4 ani de incompetenţă şi nepăsare a PNL la conducerea MAI.
Bode a avut grijă să cumpere BMW-uri pentru care, de frica consecinţelor, nu a mai cerut bani europeni. 49 milioane lei pentru cele 300 de BMW-uri din dotarea Poliţiei Române au ajuns să fie plătiţi din bugetul de stat. Acum se plâng că Poliţia este subfinanţată însă au pierdut banii europeni pentru că au cumpărat maşinile cu o licitaţie trucată, cu dedicaţie.
După ce că nu fac nimic pentru reforma Poliţiei, resping şi proiecte bune de siguranță rutieră iniţiate de USR. Unul dintre proiectele pentru care se așteaptă punct de vedere de la MAI, este cel prin care s-ar putea da amenzi de către Poliție și pe baza filmărilor de pe camerele de bord. Un şofer drogat, băut sau teribilist ar putea fi surprins cu o cameră de bord şi ulterior tras la răspundere. Un alt proiect blocat de Predoiu este cel pentru achiziţia a 1.000 de radare fixe prin PNRR.
Toate aceste lucruri nu reprezintă priorităţi pentru ministrul de Interne care a considerat că nimeni din Poliţie nu este responsabil pentru tragedia de la 2 Mai. Nici Marcel Ciolacu nu a luat vreo măsură. Vinovaţii moral pentru ceea ce s-a întâmpat pe litoral sunt încă în funcţii. Pe principiul „câinii latră, ursul trece”, nimeni nu este niciodată vinovat şi nimeni nu este tras la răspundere. 2 tineri au murit în urma acestui teribil accident şi nu avem, nicio demitere şi nicio demisie.
Nu e de mirare că românii au din ce în ce mai puţină încredere în Poliţie şi în insituţiile statului, iar tinerii pleacă masiv din ţară tocmai pentru că nu se simt în siguranţă.