Sute de apartamente din beton se construiesc la Corbu, pe plaja sălbatică din interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Această construcţie, denumită oficial Sat Pescăresc, este de fapt un anasamblu rezidenţial grandios.

Am fost personal la faţa locului şi am constatat că ceea ce se construieşte pe plaja virgină de la Corbu este un bloc în toată regula, cu etaj şi parter şi, deşi în perimetrul rezervaţiei este interzis accesul mijloacelor de transport, constructorul foloseşte utilaje grele pentru a turna betonul.

Aşadar, pe o plajă sălbatică, considerată una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice din Europa, într-un areal de rezervație naturală, are loc măcelărirea ideii de rezervație naturală. Plaja de la Corbu face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării, „Sit Natura 2000″ şi deşi, potrivit legii, în aceste locuri protejate sunt interzise construcțiile care afectează habitatul, investitorul a obținut avizele.

Am adus în atenţia colegilor mei senatori această situaţie printr-o declaraţie politică pe care am susţinut-o în plenul Senatului şi am subliniat faptul că acesta ar trebui să devină un caz naţional, o nouă Roşia Montană.

Nu se poate să nu ne întrebăm cum a fost posibil ca un teren aflat pe o rezervație naturală să devină teren  privat pentru niște construcții monstruoase, ce nu-și aveau locul sub nicio formă acolo, cum Primăria Corbu, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Inspectoratul de Stat în Construcții şi Agenția de Mediu au dat avize și autorizații pe bandă rulantă pentru a gira oficial acest proiect monstruos şi cum este posibill ca politicienii care s-au perindat prin funcții publice de-a lungul timpului să nu fi luat absolut nicio atitudine împotriva acestei abominabile construcții.

Construcțiile haotice, de cele mai multe ori ilegale, reprezintă, de altfel, de ani buni, o problemă în toată ţara, iar reglementările în domeniu  au fost făcute în așa fel încât să fie încălcate „legal” şi au fost lăsate intenționat goluri de legislație pentru a proteja ori încuraja băieții deștepți din construcții.

Noi, cei de la USR, vom face absolut totul pentru a împiedica această construcție şi masacrarea  ultimelor arii naturale protejate şi ar fi bine ca şi politicienii de la PSD şi PNL să se alăture acestui demers deoarece distrugerea mediului ne afectează pe toţi în egală măsură.

Confidențialitatea datelor tale contează.
Remus Negoi | Senator USR de Constanta

Folosim cookie-uri doar pentru a-ți asigura cea mai bună experiență cu putință. Informațiile de tip "cookie" sunt stocate pe calculatorul tău și ne ajută să înțelegem mai bine în ce fel utilizatorii folosesc site-ul nostru. Toate informațiile colectate sunt anonimizate.

Cookie-uri strict necesare

Cookie-urile strict necesare trebuie să fie active pentru ca acest website să funcționeze în parametri normali.

Cookie-uri generate de servicii partenere

Acest website folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonimizate despre aspecte precum numărul de vizitatori de pe site sau pentru a afla care sunt cele mai populare pagini. Menținând aceste cookie-uri activate ne ajuți să îmbunătățim site-ul.