Problema ansamblului rezidențial care se construiește la Corbu, pe plaja sălbatică din interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, este departe de a fi rezolvată și încercăm să oprim, cu toate mijloacele posibile, această acțiune care afectează flora și fauna din zonă.

Deși există norme care protejează zona respectivă și reglementări de mediu care interzic construcția pe dune de nisip, dezvoltatorul imobiliar a primit avize favorabile de la toate instituțiile abilitate. De aceea, este necesar să se verifice modul  în care s-au acordat aceste autorizații și să se analizeze toate documentele, avizele și actele administrative emise de instituțiile din subordinea Ministerului Mediului. În acest sens, am adresat o solicitare prefectului județului Constanța de a ataca în contencios administrativ toate autorizațiile emise până acum pentru această construcție.  În solicitare am făcut referire la două acte normative care reglementează această situație. Este vorba despre Constituția României, care interzice trecerea din domeniul public în cel privat a terenurilor aflate în arii protejate, dar și despre Ordonanța de Guvern care interzice construirea în arealul rezervațiilor naturale. Potrivit acestor acte normative, Consiliul Local Corbu nu avea voie să transfere terenul din domeniul public în cel privat, iar dezvoltatorul nu avea cum să obțină avizul pentru a ridica această construcție pe o plajă aflată într-o zonă protejată.

Totuși, fără complicitatea autorităților responsabile de emiterea avizelor, nu se ajungea la această situație. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția de Mediu și Primăria Corbu au dat avize și autorizații pe bandă rulantă pentru a gira oficial acest proiect monstruos, iar politicienii care s-au perindat prin funcții publice de-a lungul timpului nu au luat absolut nicio atitudine împotriva acestei abominabile construcții.

Este foarte adevărat că, dacă există toate avizele necesare, autoritățile locale nu pot refuza să emită autorizația de construcție, însă Primăria Corbu ar fi putut sesiza faptul că există suspiciuni cu privire la modul în care s-au eliberat autorizațiile, având în vedere faptul că plaja Corbu face parte din Rezervația Biosfera Delta Dunării, dar și din situl Natura 2000.

Această construcţie care se ridică pe plaja Corbu, unde și campatul este interzis, denumită oficial Sat Pescăresc, este de fapt un ansamblu rezidenţial grandios. Faptul că au fost emise autorizații pentru aceste blocuri din beton demonstrează faptul că fix autoritățile care ar trebui să protejeze mediul au o atitudine ostilă față de mediul înconjurător. În plus, în astfel de cazuri, este necesară o analiză a impactului asupra speciilor de floră și faună, care se face pe o perioadă de 1-2 ani, iar, în acest caz, conform documentelor, studiul de impact a fost realizat într-un interval mai mic de 12 luni.

Noi, cei de la USR, vom face absolut totul pentru a împiedica această construcție și, pe lângă solicitarea adresată prefectului, am purtat discuții cu ministrul Mediului pentru a verifica actele emise pentru construcția de la Corbu. Dorim să preîntâmpinăm astfel de situații care s-ar putea întâmpla și alte zone, cum ar fi plaja Vadu, unde există deja lotizări, dar nu au început construcțiile.

Confidențialitatea datelor tale contează.
Remus Negoi | Senator USR de Constanta

Folosim cookie-uri doar pentru a-ți asigura cea mai bună experiență cu putință. Informațiile de tip "cookie" sunt stocate pe calculatorul tău și ne ajută să înțelegem mai bine în ce fel utilizatorii folosesc site-ul nostru. Toate informațiile colectate sunt anonimizate.

Cookie-uri strict necesare

Cookie-urile strict necesare trebuie să fie active pentru ca acest website să funcționeze în parametri normali.

Cookie-uri generate de servicii partenere

Acest website folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonimizate despre aspecte precum numărul de vizitatori de pe site sau pentru a afla care sunt cele mai populare pagini. Menținând aceste cookie-uri activate ne ajuți să îmbunătățim site-ul.