Acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu au încheiat şirul nemulţumirilor cu privire la cel care a condus până acum sistemul de învăţământ din România. În cele din urmă, Sorin Cîmpeanu şi-a înaintat demisia, însă a avut tupeul să spună că decizia a fost luată din proprie itiniativă.
Adevărul este că demisia era singura variantă posibilă după ce a distrus reforma din educaţie şi după plagiatul descoperit în urma investigaţiei făcute de jurnalista Emilia Şercan. Potrivit acesteia, ministrul și-ar fi însușit, în 2006, într-un curs de specialitate, aproape 100 de pagini din care a semnat anterior ca al patrulea autor doar 9 pagini. Mai exact, șeful de la Educație ar fi copiat 13 capitole.
Pe de altă parte, legile Educaţiei puse în dezbatere publică de Sorin Câmpeanu au stârnit o mulţime de controverse şi nemulţumiri atât în rândul elevilor cât şi în rândul cadrelor didactice. Am orgaizat săptămâna aceasta o dezbatere pe această temă la Constanţa, iar opiniile cu privire la aceste legi au fost foarte clare: au multe lipsuri și prezintă propuneri aberante ce vor crea haos în sistemul educațional. Legile au fost elaborate într-o manieră care duce la discriminarea elevilor fără posibilități materiale, apără plagiatele şi consfințeşte controlul politicului asupra profesorilor.
Reprezentanţii elevilor consideră că proiectul nu vine cu o viziune nouă asupra sistemului de învăţământ şi că unele prevederi sunt inechitabile sau incorecte, cum ar fi sistemul de acordare a burselor, organizarea unor examene separate de admitere în colegii, care încurajează corupția și meditațiile, sau tăierea dreptului elevilor la dispozitive gratuite conectate la internet.
Sorin Cîmpeanu a fost până acum responsabil cu implementarea proiectului „România Educată”, un eşec al acestei guvernări. România educată este de fapt România în care elevii abandonează şcoala pentru că nu primesc ajutor financiar pentru transport, în care excelenţa nu este apreciată şi răsplătită pe măsură, în care încă mai există unităţi de învăţământ cu toalete în curte. Chiar dacă lucrul acesta este considerat absolut normal de fostul ministru. Să ne amintim că Sorin Cîmpeanu este cel care a spus că aceasta este o problemă exagerată şi că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, asta în situaţia în care România este ţara europeană cu cele mai multe şcoli care au latrine.
Acelaşi Sorin Cîmpeanu a fost de nenumărate ori acuzat de elevi de faptul că nu respectă legea pentru transportul gratuit al şcolarilor. Cîmpeanu a tăiat bursele rurale pentru elevii care merg la liceu în altă localitate, amplificând astfel inechităţile dintre copiii din mediul rural şi cei din mediul urban. Specialiștii în educație consideră că această măsură ar putea accentua abandonul şcolar, care oricum este la cote ridicate. Demisia lui Sorin Cîmpeanu nu este suficientă. Este nevoie de retragerea de urgență a legilor educației. Din nefericire, Cîmpeanu rămâne tot în fruntea sistemului superior de învățământ, prin funcțiile pe care le deține. Acest plagiator nu numai că nu are ce căuta în fruntea Minsiterului Educaţiei, însă nu mai are ce căuta nici în sistemul de învăţământ, la catedră.