Sunt 65 de ani de când România a aderat la UNESCO. Această perioadă a însemnat provocări pentru diplomația românească, pentru specialiștii din diferite domenii, concretizate în recunoașterea universală a bunurilor de patrimoniu românesc, material, imaterial și natural.
Înființată în 1945 ca instituție specializată ONU, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) are un rol strategic în atingerea obiectivelor principale ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul educației, științei și culturii, în vederea consolidării cooperării internaționale, respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricții de rasă, sex, limbă sau religie.
Patrimoniul mondial UNESCO desemnează ansamblul bunurilor culturale și naturale care prezintă o valoare excepțională pentru moștenirea comună a umanității. Noţiunea de patrimoniu s-a extins considerabil în ultimele decenii şi, din nevoia de a redefini conceptul de patrimoniu, pentru a aduce recunoaștere tuturor formelor de diversitate culturală și de expresie creativă a umanității, nu doar celor materiale, UNESCO a adoptat, în 2003, și termenul de „Patrimoniu cultural imaterial”. Astfel, pe lângă ansamblul bunurilor materiale și culturale de o valoare universală excepţională, patrimoniul UNESCO cuprinde şi totalitatea celor mai importante situri naturale, semnificative din punctul de vedere al unicității peisajelor, al biodiversităţii, fenomenelor fizice sau proceselor geologice, vestigii culturale subacvatice, ca şi expresii culturale și artistice orale, tradiţii, ritualuri ori meşteşuguri tradiţionale.
România a aderat la UNESCO pe 27 iulie 1956 şi, în prezent, avem mai multe situri culturale în Patrimoniul Universal: bisericile din Moldova, Mănăstirea din Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Munții Orăștiei, centrul istoric al Sighișoarei și bisericile de lemn din Maramureş, dar și 2 situri naturale – Delta Dunării și pădurile seculare și virgine de fag din Carpați.
România are, de asemenea, și 7 elemente pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: ritualul căluşului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, dansul fecioresc din Ardeal, meşteşugul ţeserii scoarței și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie – Mărţişorul.
Nu în ultimul rând, avem înscrise locuri şi bunuri ale României în Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO. Este vorba despre obiective culturale, precum Bisericile bizantine şi post-bizantine de la Curtea de Argeş, Frontierele Imperiului Roman – Limesul dunărean, Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Ansamblul rupestru din Basarabi, Biserica de la Densuş, Biserica Trei Ierarhi de la Iaşi, Mănăstirea Neamţ, Centrul vechi al oraşului Alba Iulia, Culele din Oltenia, Centrul istoric al Sibiului şi ansamblul său de pieţe, Satele istorice Hollókő şi Rimetea şi împrejurimile lor, dar și obiective naturale, precum Masivul Retezat, Pietrosul Rodnei, Codrul Secular Slătioara și Sînpetru – sit paleontologic.
Anul acesta, la 65 de ani de prezență românească în UNESCO, Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial. Este una din cele mai de preț comori ale istoriei vechi a românilor, iar înscrierea peisajului cultural minier Roşia Montană în lista siturilor protejate de UNESCO reprezintă o victorie a tuturor celor care au dat dovadă de implicare civică.
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a admis candidatura obiectivului Roşia Montană pentru a fi adăugat pe lista siturilor protejate de instituţie, fără obiecții și fără amendamente. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China. Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane– a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor definite de Convenția Patrimoniului Mondial. În același timp, s-a recunoscut atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție.
În plus, cămaşa cu altiţă, piesă emblematică a costumului tradițional românesc, este mai aproape de a intra în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii. UNESCO a comunicat oficial autorităților române acceptarea dosarelor multinaționale „Arta cămășii tradiționale cu broderie pe umăr (altiță)” și “Tradițiile creșterii cailor lipițani” în procesul de evaluare care va decide posibila înscriere a acestor elemente, în anul 2022, în Lista patrimoniului mondial imaterial. Dosarul transnaţional „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” a fost realizat cu participarea grupurilor naţionale de experţi din România şi Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de Ministerul Culturii din România.
Ia românească este un element important de identitate naţională. În trecut, transmitea informații despre priceperea și talentul femeii care lucrează, starea materială și poziția socială a purtătoarei, statutul civil, vârsta şi statutul ceremonial, însă astăzi, are mai ales valoare estetică, identitară şi culturală.
Ce presupune un dosar UNESCO pentru patrimoniul cultural imaterial? Înseamnă documentare şi cercetare, realizarea unui film de prezentare și a unui set de fotografii, redactarea unui raport științific şi alcătuirea unui dosar complex de candidatură într-un format solicitat de UNESCO.
În toate aceste victorii pentru cultura românească un rol important l-a avut Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, din care fac parte şi care a fost înființată pentru a umple golurile lăsate de deceniile de comunism. A fost nevoie de legi noi, de armonizarea legislației, dar și de intervenții prompte și categorice, atunci când patrimoniul românesc s-a aflat în pericol. Implicarea noastră, a membrilor din Comisia parlamentară pentru UNESCO, a contribuit la deblocarea dosarului „Cămaşa cu altiţă” , amânat de-a lungul timpului, din motive financiare sau birocratice.
Dacă astăzi există o Lege a Cetăților Dacice, dacă dosarul ”Cămășii cu altiță” se află pe masa UNESCO, dacă Peisajul Cultural Minier Roșia Montană a devenit parte a Patrimoniului Mondial, iar ”Mărțișorul” a fost deja inclus în patrimoniul universal, se datorează atât societății civile, cât și eforturilor noastre, ale majorității parlamentarilor, membri ai comisiei. Și astea sunt doar câteva dintre micile succese, în fapt, contribuții aduse la salvarea patrimoniului național și a valorilor promovate de UNESCO.
Agenda 2030 a UNESCO propune educația ca principal pilon pentru dezvoltare durabilă. Este o nouă provocare pentru România, în încercarea globală de a asigura educație de calitate și echitabilă, acces la oportunități de învățare pe tot parcursul vieții, pentru dezvoltare durabilă
