


Profesionalizarea CNA şi corectarea legii spaţiilor verzi – cele mai importante puncte din agenda parlamentară a acestei săptămâni
Am participat săptămâna aceasta atât la lucrări în plenul Senatului, cât şi la întruniri în comisiile de specialitate. Am votat Legea spaţiilor verzi şi am dat avize favorabile pentru mai mulţi candidaţi la posturile vacante de membru CNA. Luni am audiat în cadrul...
Coaliţia funcţionează, reformele continuă
Aşa zisa criză politică declanşată de demiterea lui Vlad Voiculescu a fost în atenţia tuturor săptămâna aceasta şi a dat speranţe false celor care îşi doreau eşecul coaliţiei de guvernare. Această problemă nu a aruncat coaliţia în criză, aşa cum s-au grăbit să declare...
La 65 de ani de prezenţă românească în UNESCO preocuparea pentru conservarea şi promovarea siturilor noastre înscrise în patrimoniul mondial nu este încă o prioritate naţională
Sunt 65 de ani de prezenţă a României în UNESCO, instituţie care protejează bunurile culturale şi naturale din lume. Ţara noastră a intrat în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură în anul 1956, însă începe înscrierile pe lista...