Jurnal de senator
Cifrele arată că am fost cel mai activ senator de Constanţa din utimii 20 de ani
231 de iniţiative legislative proprii sau la care am fost co-semnatar am depus în 3 ani şi jumătate de mandat, iar dintre acestea 48 au fost promulgate legi. Este cel mai mare număr de proiecte de lege depuse comparativ cu toți senatorii care au reprezentat...
Două proiecte importante pentru Constanţa abandonate de Sorin Grindeanu
În timp ce se pozează la inaugurarea unor proiecte prost făcute, Sorin Grindeanu a pus pe pauză 2 proiecte importante pentru judeţul Constanţa şi pentru România: Autostrada A4 Sud şi electrificarea liniei de cale ferată Agigea-Mangalia. Proiectul autostrăzii A4...
Condamnăm ferm crimele împotriva populaţiei civile din Ucraina
Cruzime de neimaginat din partea Federației Ruse care, pe 8 iulie 2024, a atacat obiective civile în Kiev, Dnipro, Kryvyi Rih și Pokrovsk. 30 de persoane, dintre care patru copii, au murit la Kiev, patru persoane și-au pierdut viața în regiunea Donețk, iar...
Lucrările Comitetului Parlamentar al Inițiativei Central Europene
Am participat în perioada 30 iunie-1 iulie, în calitate de preşedinte al Comisiei de Cultură a Inițiativei Central Europene, la lucrările Comitetului Parlamentar al Inițiativei Central Europene, care a reunit reprezentanți ai parlamentelor din 16 țări. ICE este un...
Conferința Internațională privind Guvernanța Platformelor Digitale
Am participat în perioada 18-19 iunie, în calitate de vicepreședinte al Comisiei Parlamentare pentru UNESCO, la Conferința Internațională privind Guvernanța Platformelor Digitale care a avut loc la Dubrovnik. Temele abordate au fost: combaterea dezinformării online și...
Masă rotundă pe tema serviciilor şi soluţiilor prietenoase pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile lor
În calitate de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Senat am organizat pe 27 mai o masă rotundă pe tema serviciilor şi soluţiilor prietenoase pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile lor. Evenimentul a reunit reprezentanți ai...
Conferința „Drepturile fetelor și femeilor în societatea românească modernă”
Ca preşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului din Senatul României, am organizat, în data de 23 aprilie, Conferința – „Drepturile fetelor şi femeilor în societatea modernă din România”. Evenimentul a beneficiat de o audiență diversă, formată din reprezentanți ai...
Spicuiri din ce am făcut în ultimele 6 luni de activitate parlamentară
În ultimele 6 luni am desfăşurat activităţi atât în cadrul Senatului cât şi în circumscripție sau la biroul parlamentar din Constanţa. Vă prezint câteva dintre activităţile cele mai importante din această perioadă. Pe 12 iulie am sesizat Garda de Mediu Constanța...
USR va ataca la CCR legea lui Ciolacu de mărire a taxelor
Marcel Ciolacu și acoliții lui din PNL şi-au angajat răspunderea pe o lege a creșterii taxelor. Pentru a finanța clientela de partid, sinecurile, pensiile speciale și șpăgile vor mai mulți bani de la români. Noi, parlamentarii USR am...