Dezbatem împreună inițiative legislative
Persoanele cu dizabilități din România se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte accesul pe plajele de pe litoralul românesc.
Am iniţiat un proiect de lege, care a fost aprobat în unanimitate de Senat, care prevede asigurarea unei infrastructuri pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi pe plaje şi un număr minim de șezlonguri dedicate acestora, lângă luciul de apă. Potrivit Legii 357/2021, operatorii economici sau administrațiile publice locale care dețin sau gestionează plaje amenajate pentru agrement vor fi obligați să rezerve pentru persoanele cu dizabilități 4% din numărul total, dar nu mai puțin de 2 șezlonguri, pe primul rând spre luciul apei, pe toată durata sezonului estival și vor amenaja o cale de acces către acestea, potrivită scaunelor rulante. În plus, operatorii de plajă trebuie să se asigure că există în proximitate un grup sanitar potrivit cu nevoile persoanelor care utilizează fotolii rulante.
În prezent lucrez la o altă iniţiativă legislativă care să vină în completarea acestei legi.
Ce prevederi credeţi că ar trebui să conţină acest proiect de lege pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, astfel încât să se poată integra în societate, să aibă şanse egale şi să aibă acces neîngrădit la petrecerea timpului liber, la cultură, sport sau turism?